Sufletul
„Am să pregătesc eu totul...” spuse ea zbătându-se singură în întunericul adânc, în neantul împlinit din sufletul ei.-
„Amrămas în viaţă de dragul tău, de când aveam optsprezece ani, pe plajă,
când eram împreună şi s-a întâmplat, acum trebuie să mă laşi săplec”-Îşi spuse
el, în sinea lui, în gândul lui, vru să îi spună şi ei: -„Va trebui să plec… nu
mă voi mai întoarce, vroiam doar…să îţi spun… te iubesc,… oricum, asta
nu e important…”- dar nu spuse,nu era în stare.
„Mai mergem diseară la operă?” o întrebă totuşi.
„Da, sigur că da! Mă duc eu să cumpăr flori pentru mormântul Dianei.“
spuse ea fără tragere de inimă… ba chiar cu tristeţe.Vroiasă îl întrebe:
-„De ce, de ce mor toţi cei care mă cunosc cu adevăratîn afară de tine?”-
Însă nu întrebă…regreta faptul că în urmă cu şapteani nu îi fusese alături Dianei…
poate că ar fi supravieţuit lovituriidacă era ea cu numai o jumătate de metru
mai aproape… sau ar fi muritamândouă… regreta asta.
Dar ce rost au regretele?
Ce rost au când nu mai poţi face nimic în legătură cu o decizie luată,
cu o întâmplare petrecută,
cu o obligaţie avută,
cu o promisiune făcută,
cu o viaţă furată,
cu o luptă pierdută…
Comentarii