Teza De Doctorat

Alt episod de cearta cu Tomis






Dragă Tomis,

Încep prin a vorbi de trupe, ulterior voi vorbi şi de celelalte fragmente ale comentariului tău.

Eu ţi-am spus să asculţi melodii de la vechea trupă, nu cea nouă, cea nouă nu îmi place în mod deosebit nici mie, iar prin numele albumului scos în 2007, cel care scrie versurile vrea să vorbească despre felul în care viciile şi reacţiile necontrolate fac omul să decadă fizic şi psihic, ca să nu mai spunem sufletesc.

Numele albumului mai conţine şi cuvântul „Play”, toate cele trei cuvinte împreună vrând să însemne „Întunecatul Joc al Pasiunii”, nu „Jocul pasiunii pentru Întuneric”.

În trupa cu „N” sunt oameni cu studii superioare în materie de muzică (în prezent, vocalista cea nouă fiind singura fără liceu de muzică sau conservator), stilul lor este gothic simfonic, ceea ce înseamnă că ei, pentru a îndulci sunetul dur, adaugă muzică simfonică, intrumente clasice.

Sinceră să fiu, eu nu am auzit în niciuna din melodiile lor acele „răcnete înfiorătoare” despre care vorbeşti, în schimb, am observat că ei se folosesc de vocea necizelată a bărbatului la care faci referire în combinaţie cu vocea de operă a sopranei pentru a face lesne de observat lupta dintre personaje, pentru a crea un „duel” al vocii binelui cu vocea răului (nu cred că este nevoie să menţionez cine e cine) sau al frumosului cu urâtul.

Tu creezi o dramă, hiperbolizând pasajele masculine ale blondului pe care tu îl consideri un „individ blond, spălăcit” cu o „figură” de „ţap bătut în cap” şi un tip „cu aere şi figuri de dark-death-metalist din acela iremediabil pierdut”, până la punctul în care le transformi în nişte sunete de care „ai senzaţia că nu sunt oameni, ci nişte draci ieşiţi din Iad”.

Tu spui că au „nişte piese mai melodioase”, dar oare tu chiar ai ascultat? Majoritatea pieselor lor sunt foarte melodioase, chiar dacă au un tempo rapid şi altele au unul lent. Pun pariu că ceea ce ai făcut tu a fost să AUZI piesele, nu să le ASCULŢI. Dacă le-ai fi ascultat cu adevărat ai fi obaservat că în majoritatea melodiilor se observă afinitatea poetului faţă de Dumnezeu, spre exemplu în cele mai multe găseşti expresii de genul „te rog, Doamne, ai grijă de cei pe care îi iubesc” sau „numai inocenţa poate salva lumea asta” sau cuvinte despre tânjirea eului liric după Rai şi remuşcările pe care le simte faţă de un păcat comis. Nu numai atât, ci şi versuri în care sunt versete din Biblie sau versuri despre faptul că omul deşi este păcătos prin firea sa, are nevoie, şi tânjeşte chiar, după mântuire. Sunt convinsă că nu ai încercat măcar să asculţi versurile, dacă ai, făcut-o nu ai încercat să stai să observi şi să analizezifigurile de stil folositepentru a broda afirmaţia conform căreia omul are nevoie de credinţă, dragoste, prietenie, linişte interioară şi de Dumnezeu. Poetul foloseşte figuri de stil. Spre exemplu „Acesta sunt eu, pentru totdeauna, cel fără de nume, cel ce nu are o inimă curată pe post de busolă, acesta sunt eu, pentru totdeauna, unul ce nu are nume,,, împarte ultimul efort, pentru a găsi acel gol din viaţă.” Pentru a exprima lucruri cum ar fi egalitatea oamenilor în faţa lui Dumnezeu, egalitatea păcătoşilor în ochii lui şi necesitatea acestora de a avea credinţă, nevoie pe care prea puţini o conştientizează. Iar melodiile care nu vorbesc despre asta ori sunt cele în care se face referire la păcatele ce sunt comise cu gândul de cei ce nu păcătuiesc cu trupul (doar ştii că se poate păcătui şi cu gândul), ori sunt poveşti de dragoste (şi urmările ei), ori sunt poveşti clasice precum „Frumoasa şi Bestia”(după care a făcut 3 melodii şi referire în multe altele) sau cărţi de Tolkien, şi, bineînţeles, dragostea faţă de natură şi astral; toate cu excepţia uneia, care nu a fost compusă de această trupă, una care este cover şi în care se vorbeşte despre politică.

În videoclipul la care faci tu referire (care nu este nicidecum „toate videoclipurile lor”) întradevăr apar un craniu şi un cimitir dar din moment ce nu ai ascultat şi înţeles versurile nici nu mă mir că ţi-ai creeat o impresie total greşită despre ei, el şi ea.

În videoclipul cu pricina apare în segvenţele de la început craniul în ochiul sopranei pentru a reprezenta pierderea inocenţei, păcatul; Ulterior, acesta dispare, arătând că persoana în cauză a reuşit să se salveze din întuneric, dar asta nu înainte să arate segvenţa cu ea în cimitir. Segvenţă care sugerează durerea interioară pe care personajul o simte la „moartea” sufletului şi care reprezintă, mai târziu, moartea răului din omul acela.

Segvenţa cu ciorile este metafora pentru omul care cade în păcat cu toate că nu îşi doreşte asta, omul care se chinuie să meargă drept dar nu izbuteşte iar segvenţa în care se unge cu petrol, plânge şi sare în apă este momentul în care îşi dă seama că se îndreaptă tot mai mult către întuneric şi se căieşte.

La sfârşit craniul dispare fiindcă e-ul liric a reuşit să se redreseze.

Credeam că tu ştii latină măcar puţin fiindcă trăiam cu impresia (probabil falsă) că diaconii şi preoţii creştini (indiferent de Biserică) sunt învăţaţi latina. Dacă ai fi ştiut, ai fi observat metafora încă din numele melodiei, „nimeni” este ceea ce înseamnă cuvântul în limba latină, iar prin „acel se întoarce către casă” vorbeşte de omul păcător care întoarce faţa înapoi spre lumină.

Pot să stau să mai scriu despre asta şi să îţi fac câte un eseu pentru fiecare melodie de-a lor, veche sau nouă, dar ştiu că eşti un om ocupat, ca majoritatea oamenilor, de altfel, printre care şi eu, motiv pentru care abia azi am apucat să îţi răspund, aşa că voi trece la a2a trupă, urmând să răspund şi la restul mesajului după aceea.

Sper din tot sufletul că am reuşit să te conving că trupa cu „N” nu este o trupă de satanişti incurabili.

A, şi încă ceva: albumul la care faci tu referire este albumul scos după plecarea sopranei şi înlocuirea ei cu o altă cântăreaţă, de data aceasta nu de operă.

De la trupa cu „M” ţi-am spus să asculţi melodia cu „angel” pentru că eu personal am ascultat doar câteva piese de la ei, toate fiind, din punctul meu de vedere , nişte melodii ok, nu am dat peste acea melodie cu „beauty” despre care spui tu că te-a îngrozit şi te-a înspăimântat.

Te rog să îmi trimiţi mesaj privat cu numele ei ca să văd despre ce e vorba şi să îţi pot răspunde în legătură cu ea.

În melodia de care eu ţi-am spus, îngerii sunt o metaforă pentru iubirea care dăinuieşte şi după moarte, iubirea dintre vocalist şi iubita lui care a murit.

Cum spune şi el „săgeata de aur a dragostei, către ea ar fi trebuit să zboare, iar nu a morţii săgeată otrăvită să o omoare.”.

Nu spune, într-adevăr, nicăieri în Biblie că îngerii ar avea sex, însă nu spune nici că sunt asexuaţi sau hermafrodiţi, de aici şi ideea cum că nu au sex. Cât despre videoclip: Au unul? Eu nu ştiam.

Nu ţi-am spus să promovezi vreuna din melodiile pe care te-am rugat să le asculţi, numai să le asculţi TU! Eu cu tine vorbeam, nu cu x sau y care ar putea să citească blogul tău.

Prin diavolul luminos faci referire la Lucifer? Caută să citeşti „Demon” a lui Lermontov e o poezie foarte romantică, sunt convinsă că ţi-ar plăcea sfârşitul.

Într-adevăr, Lucifer a fost cel mai frumos înger, motiv pentru care a devenit mândru şi a ajuns să fie primul înger care a decăzut.

Dar ştii? Există o vorbă: „Lumina nu e mereu binele iar întunericul nu e mereu răul.”.

Desigur, este tot o metaforă, nu trebuie luată ca atare.

Ateismul şi satanismul pot, într-adevăr, să se înţeleagă, dar asta nu înseamnă că sunt la fel.

În funcţie de păcatele comise, ateii ajung in iad sau (dacă e să ne luăm după Dante Alighieri) în Limb, pe când sataniştii au o destinaţie sigură.

Făcând o mică paranteză pentru a reveni la prima trupă, îţi spun:

#Tu tot nu vrei să renunţi la prejudecăţi: te iei de felul în care arată basistul de la trupa cu „N” dar ceea ce nu ştii este motivul pentru care el poarta barba aia „de ţap”. Poate are o problemă! Vreo cicatrice pe care vrea să o ascundă! Cât despre atitudinea lui: mie nu mi se pare nicidecum aşa cum spui tu, din contră, mie atitudinea lui îmi pare a exprima „om pus pe glume”. Normal că e palid, doar e născut în Ţara lui Moş Crăciun! Şi nu, nu sunt ironică.#

Revenind:

Tu îmi vorbeşti mie de parcă eu aş fi atee sau satanistă. Cât despre primul paragraf: Ţi-am dat numele melodiilor care îmi plac mai mult, nu a fost special ca să te induc în eroare.

Nici nu am spus vreodată că îmi vrei răul! Singura ta problemă e că neavând răbdare să analizezi situaţia, dai în cap direct. Nu eu sunt cea cu prejudecăţi fiindcă altfel nu aş fi ascultat melodiile propuse de tine pentru examenul meu de canto.

Cât despre C.S. Lewis, ştiu cine este şi nu sunt aşa de interesată sau impresionată de el, am alţi scriitori preferaţi.

În un anumit pasaj vorbeşti de parcă nu numai rock-ul ci şi folk-ul, opera, blues-ul, hip-hop-ul, rap-ul, funk-ul, punk-ul şi orice stil de muzică în afară de cea ce îl preslăveşte pe Dumnezeu este un lucru făcut de mâna diavolului.

Ce mă deranjează,totuşi, cel mai tare este că modifici ceea ce spun. Nu mă deranjează faptul că ai cenzurat numele trupelor şi melodiilor, mă deranjează că ai modificat formularea frazei. Normal că cine citeste ceea ce apare pe pagina ta, în loc de postul meu original, va avea senzaţia că eu ţi-am recomandat trupele acelea spre promovare!

De ce ai pastrat cvasi-intactă partea cu „Am o idee, ce-ar fi să asculţi nişte rock „malefic” de la trupe care au, totuşi, melodie, nu ca cele pe care le-ai postat tu pe blog[...]”, dar ai modificat restul complet? Puteai cenzura ca sa ajungă aşa: „[...] ca reprezentând rock-ul care nu e christian-rock? Poţi încerca să asculţi de la trupa „N…”, melodiile „…”, „…”, „…”, „…” şi „…”, precum şi orice altă ,elodie de-a lor din trupa veche, de dinainte să plece soprana, nu din trupa nouă(pănă în 2006). Şi, de asemenea, poţi să mai încerci şi de la trupa „M…”, melodia „…”. Ce te rog este să îmi spui apoi ce părere ţi-au lăsat aceste melodii de rock necreştin, melodii care totuşi nu trimit pe nimeni la tăiat de vene, masacrat copiii şi crucificat de pisici! Aştept răspunsul tău.

Să ai o seară minunată.”.

Dar nu! De ce ai fi păstrat ce am spus aşa cum era? De ce nu ai fi modificat dacă asta îţi facilita discreditarea mea în ochii tuturor? În fine,,, Este târziu iar eu am multă treabă de făcut aşa că o să închei polologhia asta cu un simplu:

Vorbeşti despre prejudecăţi, nedreptate şi păcat, dar oare te-ai uitat, vreodată în propria ogradă?

Nu mai călca pe cadavre!

Dacă cineva facealtfel decât tine nu înseamnă că e neapărat rău!

Spui că eşti tolerant,,, demonstrează! Lumea nu are nevoie de vorbe ci de fapte!

Îţi doresc o noapte bună şi multă sănătate ţie şi familiei tale.



P.S.- „Coarnele” ale de care spui tu că erau arătate la concertul trupei „N,,,” nu sunt „semnul coarnelor diavolului” ci mai multe lucruri diferite, în mai multe culturi şi mai multe credinţe, cu sau fără diavol. La rockeri totul a pornit de la Dio, care a văzut semnul ăsta la bunica lui care îl făcea ca să nu fie deocheată, în folclorul european se spune că astfel acoperea ochii persoanei către care arăta şi astfel o oprea să o deoache. Când fanii lui au văzut semnul l-au preluat fără să le pese prea mult care e semnificaţia, şi astfel a ajuns semn tipic.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Demon Hunt

pentru ca asta e viata!

Tot despre Tomis, dinnou